Jucăriile sunt printre cele mai periculoase produse care se vând în România. Asta spune Protecţia Consumatorului, care a confiscat din magazine sute de mii de produse ce pun în pericol sănătatea şi chiar viaţa copiilor. A fost alcătuit şi un top al produselor, care, aşa cum au descoperit reporterii Observator, se vând în continuare fără nicio problemă.
Aproape toate jucăriile din mâinile copiilor vin din import şi o parte dintre ele sunt nesigure. Printre cele mai periculoase, potrivit Protecţiei Consumatorului, sunt jucăriile de plastic făcute în China - pistoale cu ventuze, lămpi care nu sunt bine izolate şi, accidental, copiii se pot electrocuta.
Nici hainele nu sunt sigure. Spre exemplu, copiii care poartă anumite modele de veste se pot sufoca dacă înghit căpăcelul din plastic de la capătul şnurului cu care este prevăzută gluga. La fel de periculoase sunt gecile care au puf şi pe care cei mici îl pot înghiţi dacă acesta se desprinde cu uşurinţă.
Chiar şi după ce produsele periculoase au fost confiscate de autorităţi, comercianţii au continuat să le pună pe rafturi, iar vânzătoarele le recomandă cu caldură.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor nu se iau însă după ce spun comercianţii, ci după ce arată testele făcute de specialişti. Aşa că au confiscat şi distrus zeci de mii de produse ce nu corespundeau standardelor europene.
"Este vorba de produse textile, produse electrice şi jucării. Au fost găsite şi în marile magazine, hipermarketuri, supermarketuri, dar şi la comercianţii care vând în diverse zone din ţară", a declarat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.
Valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare în primele opt luni ale anului 2011 este de aproximativ un milion de euro. Peste 55% din produsele confiscate sunt provenite din spaţiul extracomunitar, în special din China.