Doi tineri din Bucureşti au rămas duminică înzăpeziţi cu autoturismul pe DN 67C – Transalpina pe un sector de drum închis pe timp de iarnă, conducătorul auto fiind sancţionat pentru că a ignorat avertismentul de a nu circula în această perioadă pe traseul respectiv, potrivit
Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, locotenent-colonel Cosmin Jurcoveţ, zăpada măsoară circa un metru în locul în care autoturismul a rămas blocat, la circa 5 kilometri distanţă de locul unde este instalată avertizarea DRUM ÎNCHIS. Iniţial, tinerii au transmis că estimează că au rămas înzăpeziţi cam la 20 de kilometri distanţă de Barajul Oaşa, de unde este blocată circulaţia.
Tinerii au fost duşi la Postul de Poliţie Şugag, unde şoferul a fost sancţionat potrivit normelor legale în vigoare pentru că nu a ţinut cont de restricţia de a circula pe acest drum închis traficului în perioada de iarnă, a menţionat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Vasile Catargiu.
‘Se pare că şoferul, deşi a văzut, conform propriilor spuse, semnalizarea că drumul este închis circulaţiei, a ignorat avertismentul’, a menţionat Jurcoveţ.
În urma unui apel primit duminică la 112, un echipaj de la Postul Montan Şugag, aflat în zona Domeniului Schiabil Şureanu, s-a deplasat până în zona în care a rămas înzăpezit autoturismul. De la Barajul Oaşa, echipajul de jandarmi montani a făcut joncţiunea cu un echipaj de poliţie.
Transalpina este închisă pe timp de iarnă aproape pe toată lungimea. Drumul, lung de 148 de kilometri, face legătura între Transilvania şi Oltenia, de la Sebeş, judeţul Alba, până la Bengeşti, judeţul Gorj. Şoseaua ajunge la o altitudine record de 2.107 metri, pe Vârful Păpuşa.