
Substanţa alb-rozalie trimisă în plicuri la sediile a patru instituţii publice nu prezintă un risc pentru siguranţa persoanelor sau a mediului înconjurător, a informat, miercuri, Poliţia Capitalei, au relatat jurnaliştii de la Agerpres.
Marţi, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost sesizaţi cu privire la primirea, prin poştă, de către patru instituţii publice a unor plicuri conţinând o substanţă alb-rozalie.
"În urma unei examinări preliminare efectuate de specialişti, nu s-au identificat substanţe chimice, biologice, radiologice sau explozive care să prezinte un risc pentru siguranţa persoanelor sau a mediului înconjurător", au precizat miercuri oficialii din cadrul DGPMB.
Cazurile au fost preluate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Capitalei, sub coordonarea Parchetului competent, pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a circumstanţelor evenimentului, menţionează sursa citată.