Chiar dacă un act de identitate special ar rezolva problema confuziei romilor de peste hotare care comit infracţiuni şi separarea clară între cei din România şi celelalte ţări, romii nu îmbrăţişează propunerea regelui Cioabă.
Autoproclamatul rege al ţiganilor Florin Cioaba vrea ca romii să aibă legitimaţii speciale care să includă identitatea şi ţara de provenienţă.
Cioabă a precizat că vor fi legitimaţii speciale, diferite de cărţile de identitate, dar care vor avea coduri de bare gestionate într-o bază de date internaţională.
Problema emiterii lor va fi discutată la Congresul Organizaţiei Internaţionale a Romilor, care va avea loc, la sfarsitul acestei saptamani, la Sibiu.