Antena 3 CNN Actualitate Ce a declarat premierul Ponta despre sechestrul pe o parte din averea sa

Ce a declarat premierul Ponta despre sechestrul pe o parte din averea sa

<1 minut de citit Publicat la 23:59 13 Iul 2015 Modificat la 23:59 13 Iul 2015
pppp.jpg
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referitor la măsura sechestrului asigurător pe o parte din averea sa, că este "o procedură normală", menţionând că a pus la dispoziţia anchetatorilor apartamentul pe care îl deţine.
   
"Procurorul apreciază că toţi cei din dosar, nu doar eu, au produs un prejudiciu de 180.000 de lei şi eu, evident, am pus la dispoziţie apartamentul pe care îl deţin. (...) Citisem la ora 10.00 în presă, pe surse, că la ora 11.00 se va institui această măsură şi eram pregătit. (...) Aveam (contractul apartamentului - n.r.) şi l-am dat avocatei, l-a depus imediat. Soţia mea e europarlamentar, nu voiam să îi sechestreze contul sau altceva. Şi asta, până la urmă, e o procedură normală", a spus Ponta, la Antena 3.
   
Ponta a explicat totodată că, luni, la DNA, a avut loc o discuţie scurtă, iar procurorul a dispus o expertiză financiar-contabilă, la cererea sa.
       
"Eu cred că toţi oamenii din această ţară, poate cu excepţia mea, că la mine nu se aplică, procurorul trebuie să dovedească că e vinovat, nu eu că sunt nevinovat, că eu pot să vă spun acum că sunt nevinovat", a mai spus Victor Ponta.


×
Etichete: Victor Ponta
x close