Antena 3 CNN Actualitate CCR va discuta sesizarea premierului, pe tema refuzului preşedintelui de a numi miniştri interimari

CCR va discuta sesizarea premierului, pe tema refuzului preşedintelui de a numi miniştri interimari

1 minut de citit Publicat la 15:04 12 Sep 2019 Modificat la 15:04 12 Sep 2019
CCR va discuta sesizarea premierului, pe tema refuzului preşedintelui de a numi miniştri interimari

Curtea Constituţională a României va discuta pe 18 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor, au declarat joi, oficiali ai CCR.

Sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională a fost înregistrată la CCR pe 5 septembrie, părţile - Executiv şi Preşedinţie - având ca termen de transmitere a punctelor de vedere data de 11 septembrie.

La începutul lunii septembrie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pe această temă.

"Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se foloseşte de tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale pentru a-şi lansa mesajele de campanie. Miercurea trecută refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui. Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (...) Şi pentru că românii merită să nu fie implicaţi şi sacrificaţi de către preşedinte în numele ambiţiei prezidenţiale, Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului. Românii nu au de ce să asiste la acest spectacol de prost gust pe care îl fac cei cărora le-au dat votul. Fie că realizează sau nu, tot la vot vor fi sancţionaţi pentru toate aceste dovezi de egoism, de inconştienţă şi de lipsă de responsabilitate pentru ţară", a susţinut atunci Dăncilă.

×
Etichete: CCR presedinte ministri
x close