Antena 3 CNN Actualitate CCR va discuta la sfârșitul lunii septembrie sesizările preşedintelui asupra modificărilor statutului deputatilor şi al senatorilor şi legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

CCR va discuta la sfârșitul lunii septembrie sesizările preşedintelui asupra modificărilor statutului deputatilor şi al senatorilor şi legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

<1 minut de citit Publicat la 12:01 27 Iul 2018 Modificat la 12:01 27 Iul 2018
o_1cjdfgtoa1p69d011dh7qhh6os8.jpg

Curtea Constituţională a decis că va dezbate în 19 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar în 25 septembrie va discuta sesizarea şefului statului asupra Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, au declarat vineri pentru News.ro surse din CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat joi Curtea Constituţională asupra modificărilor aduse de Parlament Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, arătând că acestea oferă posibilitatea ca deputaţii sau senatorii să obţină foloase nemateriale, prin intermedierea realizată între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice centrale sau locale. "Statutul de senator sau deputat nu poate constitui un criteriu justificat obiectiv şi raţional pentru excluderea acestei categorii din sfera subiectului activ al infracţiunii de trafic de influenţă", arată preşedintele în sesizarea trimisă CCR.

Preşedintele a contestat tot joi la Curtea Constituţională articolul 12 din proiectul de lege privind modificare legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, printre care deputaţii Cătălin Rădulescu şi Andreea Cosma. Preşedintele susţine că modul în care a fost dezbătut, adoptat şi modificat proiectul de lege contravine mai multor articole din Constituţie.

×
x close