Antena 3 CNN Actualitate CCR trage de timp! Ce se întâmplă cu pensiile speciale

CCR trage de timp! Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Cristina Tudorache
1 minut de citit Publicat la 17:05 14 Iul 2020 Modificat la 17:05 14 Iul 2020
CCR trage de timp! Ce se întâmplă cu pensiile speciale
Sursa foto: Hepta

Luna trecută, Parlamentul a adoptat prin consens o lege ce prevede impozitarea drastică a pensiilor speciale, însă Curtea Supremă și Avocatul Poporului au sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea legii.

Astăzi era teremnul la care judecătorii CCR trebuiau să ia o decizie, însă aceștia au ales să mai tragă de timp și au amânat răspunsul până la sfârșitul lunii septembrie. Hotărârea CCR nu este surprinzătoare, de vreme ce 7 din cei 9 magistrați CCR care judecă speța sunt ei înşişi beneficiari de multiple pensii speciale, pe care le cumulează cu alte venituri din bani publici. Şeful CCR Valer Dorneanu primeşte de la stat peste 13.000 de euro lunar.

Ce prevede legea impozitării pensiilor speciale

Legea privind impozitarea pensiilor speciale prevede ca “pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%, pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei”. 

Legea se aplică tuturor pensionarilor speciali din România: foști magistrați, judecători, procurori, personal auxiliar din justiție, aviatori, militari, diplomați, precum și parlamentari, aleși locali, inclusiv foști angajați ai CFR. Judecătorii Curții Constituționale și cei de la Curtea de Conturi beneficiază, de asemenea, de pensii speciale.

Ultima lege privind eliminarea pensiilor speciale a fost declarată neconstituțională de CCR, după o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Avocatului Poporului. În legea respectivă erau eliminate pensiile speciale cu excepția celor militare și ale magistraților. 

Magistrații consideră că pensiile de serviciu, așa-numitele pensii speciale, reprezintă un drept câștigat, care nu ar trebui impozitat.

×
Etichete: pensii speciale CCR
x close