UPDATE Curtea Constituţională a României a reluat, miercuri, dezbaterile asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.
Pe 25 martie, Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile către Florin Iordache.
Procesul lui Liviu Dragnea nu se va rejudeca, el a fost condamnat de un complet din cinci judecători.
----------------------------
Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că există un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie, au precizat, oficiali ai CCR.
Sursele citate au menţionat că dosarele care nu au avut o decizie definitivă până la 1 ianuarie 2019 vor fi rejudecate de completurile de cinci judecători de la ICCJ.
Decizia a fost luată cu majoritate.