Curtea a constatat că dispozițiile articolului unic punctul 2 subpunctul 4 și ale articolului unic punctul 4 (referitor la art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/ 2015) din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/ 2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/ 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și ale art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/ 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România sunt neconstituționale.
Referitor la dispozițiile articolului unic punctul 2 subpunctul 4 din lege, potrivit cărora "Președintele Comisiei Naționale are vot egal cu ceilalți membri și, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare, nu este asimilat calității de conducător al autorității publice", Curtea a reținut că derogarea impusă de textul criticat are efect direct în stabilirea cadrului procesual în care instanța va putea analiza actul administrativ contestat sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, inclusiv în ceea ce privește stabilirea calității procesuale a autorității publice și procedura executării silite a unei hotărâri judecătorești definitive.
Etapa judecătorească a recunoașterii dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei trebuie să fie o etapă efectivă care se bucură de toate garanțiile recunoscute dreptului de acces liber la justiție, precizează comunicatul CCR.
De asemenea, Curtea a reținut că, prin derogarea impusă de textul criticat, legiuitorul a intrat în sfera puterii judecătorești, ceea ce încalcă principiul separației puterilor în stat.
În ceea ce privește dispozițiile articolului unic punctul 4 — referitor la art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/ 2015—, potrivit cărora "Se exonerează de la plata amenzilor civile stabilite în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare, președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, respectiv, președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor", Curtea a reținut că singura modalitate de punere în executare a hotărârilor judecătorești definitive prin care instanța a stabilit în sarcina autorității publice obligația de a face este cea prevăzută de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/ 2004 — referitoare la posibilitatea ca, la cererea creditorului, instanța de executare să aplice conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
Astfel, prin exonerarea reglementată de textul criticat este afectată singura posibilitate de a asigura punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, prin care s-a stabilit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor/ Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor obligația de a face, ceea ce contravine prevederilor art. 21 din Legea fundamentală și art. 6 par. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.
