Fostul poliţist a vrut să îşi omoare soţia. Potrivit datelor oferite de anchetatori, fostul ofiţer al MAI a tras două gloanţe, dorind intenţionat să îşi nimerească soţia.
Poliţiştii l-au reţinut pentru 29 de zile.
Toate datele pe care le-a oferit anchetatorilor au fost false. El le-a declarat anchetatorilor că soţia sa l-a trezit la un moment dat şi i-a spus că a auzit un zgomot afară, iar el a luat un pistol, pe care îl deţinea legal (pe care îl cumpărase cu numai o lună în urmă), şi a tras de două ori, unul dintre gloanţe lovind-o pe femeie în zona cranio-cervicală.
Echipajul de la Ambulanţă care a sosit la faţa locului a reuşit să o stabilizeze pe femeie, în vârstă de 62 de ani, aceasta fiind apoi transportată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, fiind în stare foarte gravă.
În noaptea de miercuri spre joi,
când s-a produs incidentul, bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, testele indicând o alcoolemie de 0,43 la mie.