Antena 3 CNN Actualitate Cazul neobişnuit al managerului Spitalului Vaslui. COVID nu i-a atacat plămânii, ci creierul. Tătaru: "Pericolul nu a trecut"

Cazul neobişnuit al managerului Spitalului Vaslui. COVID nu i-a atacat plămânii, ci creierul. Tătaru: "Pericolul nu a trecut"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 15:15 12 Aug 2020 Modificat la 15:15 12 Aug 2020
o_1efh84eae1pj22e01ejs4u49pb.jpg
Sursa foto: Agerpres

Ana Rinder, în vârstă de 43 de ani, a ajuns în comă la spitalul din Vaslui marţi, după ce fiul ei a găsit-o căzută în casă, în stare de inconştienţă, astfel că, în cazul ei, coronavirusul a ales să se manifeste la nivelul creierului, şi nu al plămânilor, atrag atenţia medicii, potrivit adevarul.ro.

De la începutul lunii, atât Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, cât şi fiul ei se aflau în carantină la domiciliu, tânărul fiind contact direct al grupului confirmat pozitiv în focarul de la Costineşti. 

Nelu Tătaru: E un exces de lichid în ţesuturile cerebrale. Pericolul nu a trecut

În ultimele zile, femeia îşi pierduse simţul gustului şi a urmat apoi febră puternică, deşi nu mai suferea de nicio boală. I-a fost tot mai rău, până în ziua când fiul ei a găsit-o căzută în casă, medicii de pe Ambulanţă diagnosticând-o cu comă. Investigaţiile medicale au arătat edem cerebral masiv, moment în care doctorii au hotărât transferul ei în Capitală.

Pentru că starea nu-i permite să fie adusă cu Ambulanţa, eu elicopter al MAI a transportat-o la Institutul Matei Balş. "Medicii i-au administrat medicaţia pentru a rezolva mai întâi edemul cerebral. Vorbim de un exces de lichid în ţesuturile cerebrale. Dar, până când creierul nu va fi uscat, nu putem spune că a trecut pericolul", a precizat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Schemă nouă de tratament pentru COVID. Dr. Cercel: Prognosticul, rezervat

În cazul managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Ana Rinder, coronavirusul a ales o altă ţintă în locul plămânilor, aşa cum s-a întâmplat până acum în majoritatea cazurilor. La ea, Sars CoV-2 s-a manifestat la nivelul creierului, producând o inflamaţie severă, urmată de un edem cerebral, spun medicii.

Astfel, acum se încearcă o schemă nouă de tratament în ce priveşte terapia pentru COVID-19. În astfel de cazuri, a precizat prof. Adrian Streinu-Cercel, evoluţia este una imprevizibilă şi se poate schimba de la o oră la alta, motiv pentru care, deocamdată, prognosticul este unul rezervat.
 

×
x close