Antena 3 CNN Actualitate Cazul lui Streinu Cercel, acuzat de familia actorului Toni Tecuceanu de genocid, închis de procurori

Cazul lui Streinu Cercel, acuzat de familia actorului Toni Tecuceanu de genocid, închis de procurori

1 minut de citit Publicat la 19:22 02 Noi 2010 Modificat la 19:22 02 Noi 2010
Cazul lui Streinu Cercel, acuzat de familia actorului Toni Tecuceanu de genocid, închis de procurori
Foto: Antena 3
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au decis închiderea dosarului în care familia actorului Toni Tecuceanu îl acuzau pe medicul Adrian Streinu Cercel de genocid, relatează Mediafax. Actorul Toni Tecuceanu a murit din cauza unei bronhopneumonii, urmată de stop cardiorespirator, în timpul pandemiei de gripă H1N1.

Ioan şi Paul Daniel Tecunceanu, fraţii actorului Aurelian Antonio Tecuceanu, au cerut, la data de 4 iunie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), anchetarea medicului Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Aceştia l-au acuzat pe medic de genocid şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, contra intereselor publice şi abuz prin îngrădirea unor drepturi, se arată în Ordonanţa prin care procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti au decis neînceperea urmăririi penale în cazul doctorului. Dosarul a fost trimis apoi, din motive de competenţă, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

Procurorii bucureşteni au notat în ordonanţa lor, că "făptuitorul trebuie să acţioneze cu intenţie directă în comiterea acţiunilor de supunere a colectivităţii sau grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică ori de luare a unor măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului, determinând astfel pieirea grupului sau a colectivităţii respective".

"Or', în contextul confirmării existenţei unei pandemii a virusului A/H1N1 în iarna anului 2009/2010 la nivel mondial, inclusiv şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nu putem reţine în prezenta cauză că, prin acţiunile specifice funcţiilor pe care le îndeplinea la acea dată numitul Adrian Streinu Cercel, acesta ar fi intenţionat să distrugă un grup naţional, etnic, rasial sau religios ori o celctivitate, pentru ca astfel să fie întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de genocid, şi că decesele înregistrate în acea perioadă în România, ca urmare a acestui fenomen pandemic, ar fi fost cauzate în acest scop de către sus-numitul", îşi motivează procurorii decizia de NUP în cazul medicului.

×
Etichete: genocid
x close