Antena 3 CNN Actualitate Cazul fraudelor bancare. Liderul reţelei, Marius Locic, a fost reţinut

Cazul fraudelor bancare. Liderul reţelei, Marius Locic, a fost reţinut

1 minut de citit Publicat la 07:28 14 Dec 2012 Modificat la 07:28 14 Dec 2012
Cazul fraudelor bancare. Liderul reţelei, Marius Locic, a fost reţinut
Foto: Agerpres
Omul de afaceri Marius Locic a fost retinut pentru 24 de ore după ce a fost audiat ore bune la sediul DIICOT, în dosarul fraudelor bancare. Soţia lui a primit interdicţia de a părăsi ţara şi va fi cercetată în libertate. Locic este considerat unul dintre liderii reţelei care ar fi fraudat băncile cu 85 de milioane de euro. Vasile Blaga, Oana Mizil si alte nume grele apar în interceptările din acest dosar.

Capul reţelei bancherilor acuzaţi că obţineau credite ilegale, Marius Locic, susţine că a fost adus la DIICOT pentru audieri fiindcă incomoda anumiţi investitori de pe piaţa imobiliară.

Reţeaua coordonată de Marius Locic ar fi fost sprijinită de şapte directori bancari, care ar fi aprobat creditele. Membrii grupării ar fi beneficiat şi de serviciile unor evaluatori autorizaţi, care estimau imobilele la valori mai mari decât cele reale. Sunt cercetaţi şi patru notari publici care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară.

Procurorii DIICOT au făcut percheziţii la mai multe agenţii bancare ale BRD şi Volksbank din Bucureşti. Volksbank a confirmat că a fost prejudiciată cu 8 milioane de euro şi că a sesizat autorităţile încă din mai 2010. Au ridicat mai multe probe şi în urma unei percheziţii efectuate la locuinţa lui Locic.

Suspectaţi că ar avea legătură cu reţeaua bancherilor sunt şi deputatul Oana Mizil şi Vasile Blaga -ale căror nume apar în interceptările din dosar. Liderul PDL neagă însă orice implicare în acest caz.

Denunţătorul în dosarul privind fraudele bancare de 85 de milioane de euro este omul de afaceri Valentin Nedelcu. El este cel care le-a arătat indicat anchetatorilor persoanele şi mecanismele prin care au fost obţinuţi banii în mod ilegal. Nedelcu are mai multe condamnari la activ, una dintre ele pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.

×
x close