Sinuciderea
tinerei însărcinate din Harghita lasă în urmă doi
iubiţi, ambii majori. Anchetatorii au descoperit că fata de 17 ani
întreţinea relaţii sexuale cu doi bărbaţi şi nu ştia cu
cine rămăsese însărcinată. Ambii au fost audiaţi, dar doar
unul a recunoscut că s-a culcat cu Ildiko. "Aştept un bebe,
dar am o mică problemă, sincer şi cu toată răspunderea, nu ştiu
cine îi este tată", a firmase fata. "Oare acest tip,
Csutik, sau un altul, Ferike, care susţinea că este îndrăgostit
de mine, dar de fapt nu spunea nimic adevărat?", aceasta era
dilema fetei de 17 ani.
Iubiţii despre care eleva scrie în
jurnal nu sunt adolescenţi şi nici colegi de clasă. Cel pe care îl
alintă Ferike are 25 de ani. Iar anchetatorii au stabilit că de
fapt se numeşte Ferentz. Se pare că nu terminase relaţia cu el,
când a cunoscut un alt bărbat.
"Acum, în sfârşit,
am cunoscut un tip pe care îl iubesc, dar am sentimentul că
nici cu el nu pot să îmi fac planuri", scria fata în
jurnalul personal.
Cel despre care scrie atât de frumos în
jurnal, Csutik, se numeşte de fapt Şandor. Locuieşte din
Gheoghieni, oraşul unde ea învăţa şi stătea cu chirie.
Csutik are 22 de ani.
"Csutik zice că nu trebuie să am temeri,
dar mie mi-e frică, tare frică," mărturisea Ildiko.
Viaţa
secretă a fetei i-a uimit pe toţui cei care o cunoşteau. Toţi o
credeau o copilă cuminte. Nici familia nu ştia nimic. Ildiko se
înţelegea bine cu părinţii. Nu ieşea din cuvântul lor
şi poza într-o adolescentă cuminte.
Deocamdată, anchetatorii
tratează cazul ca pe o sinucidere. Dar nici o posibilă crimă nu
este exclusă. Surse din rândul anchetatorilor spun că există
deja şi un cerc de suspecţi.
Acum se aşteaptă şi rezultatele de
la laborator ale probelor prelevate de pe cătuşe, pungă, cablul
legat la gât, şi de pe alte obiecte ridicate de criminalişti
din casă.
POVESTEA ASCUNSĂ A FETEI ÎNSĂRCINATE CARE S-A SINUCIS
Observator