INML a anunțat că oasele găsite în lizieră și indicate de Gheorghe Dincă ca fiind cele ale Luizei Melencu au fost expertizate, aparțin unei singure persoane, dar nu există niciun indiciu în acest moment că ar fi oasele Luizei Melencu.
Există posibilitatea ca Gheorghe Dincă să fi avut o a treia victimă. Cert e faptul că oasele din lizieră sunt diferite de cele găsite în butoi.
Procurorii de la DIICOT au spus că specialiștii de la IML au finalizat expertiza antropologică și au primele rezultate. Așadar, fragmentele osoase din lizieră aparțin unei tinere cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, iar oasele din curtea lui Dincă sunt oase ce provin de la animale.
Bogdan Licu a spus că s-a deschis un dosar de cercetare penală și se fac verificări la IML pentru a se stabili cum s-a făcut expertiza în cazul fragmentelor osoase ale Alexandrei Măceșanu. Acest dosar a plecat de la o plângere depusă la Parchetul General de unchiul adolescentei de 15 ani, Alexandru Cumpănașu.
Comunicatul trimis de DIICOT
„La data de 18.09.2019, Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019, în zona de lizieră de pădure amplasată pe terenul staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal ca fiind locul unde a aruncat mai multe fragmente osoase ce au fost identificate şi ridicate.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că, fragmentele osoase şi fragmentele dentare expertizate provin de la scheletul unei singure persoane de sex feminin la care se estimează vârsta biologică la momentul decesului de circa 15-19 ani.
Resturile scheletale şi dentare identificate în liziera pădurii staţiunii agricole Caracal provin de la o altă persoană decât cea descoperită la data de 26.07.2019.
De asemenea, la aceeaşi dată, Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase descoperite în toate perimetrele cercetate în locuinţa inculpatului şi a excavaţiilor efectuate în incinta imobilului, în perioada 12.08.2019 - 28.08.2019.
Din concluziile acestui raport rezultă faptul că întregul material osos examinat este de origine animală”.