Cazul Armaghedon II a fost redeschis. Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, declară că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în cazul Ovidiu Iane şi Mugur Ciuvică a fost infirmată. Kovesi spune că s-a cerut verificarea tuturor aspectelor în acest dosar. În urmă cu o săptămână, Parchetul instanţei supreme a decis că achetatorii au avut temeiuri legale când au dispus măsuri preventive în ceea ce îi priveşte pe Mugur Ciuvică şi Ovidiu Iane, cel care a difuzat pe internet raportul intitulat Armaghedon II, în care se prezenta averea fostului premier Adrian Năstase.
Dosarul a fost iniţial repartizat unui procuror, iar după câteva luni, a fost dat spre soluţionare anchetatorului Alexandru Chiciu, care a dispus arestarea pentru cinci zile a lui Ovidiu Iane şi impunerea unei interdicţii de a părăsi localitatea în privinţa lui Mugur Ciuvică. Acesta din urmă a solicitat cercetarea anchetatorilor şi a poliţiştilor care s-au ocupat de caz.
Antena 3