Procurorii care anchetează cazul directorului Antena Group nu deţineau probe reale pentru acuzaţia de şantaj, înainte de arestarea lui Sorin Alexandrescu. O dovedeşte încheierea deciziei de respingere a cererii de percheziţie la domiciliu dată de Judecătoria sectorului 5.
Judecătorii au considerat, în trei ocazii diferite, că cererea procurorilor pentru mandatul de percheziţie este neîntemeiată, din lipsă de probe, dar şi de competenţă. Documentul a fost prezentat marţi seară, la Antena 3.
Dovada oferită de documentul semnat de magistraţii Judecătoriei sector 5 atestă faptul că dosarul de şantaj împotriva lui Sorin Alexandrescu este unul fabricat.
"Nu există dovedite utilitatea şi necesitatea efectuării unei percheziţii atâta timp cât nu există dovada refuzului învinuitului de a pune la dispoziţia organelor încrisurile vizate", se arată în decizie.
Documentele au fost prezentate în premieră de jurnaliştii de la
Lumea Justiţiei, care susţin că procurorii au cerut de trei ori aprobare pentru mandate de percheziţie în încercarea de a face rost de probe la dosar. S-au lovit de fiecare dată de un refuz.
Sorin Alexandrescu este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.