Poliţia Constanţa va primi solicitări on-line de eliberare a cazierului judiciar. Începând de vineri, cetăţenii vor putea trimite prin internet cererile pentru obţinerea certificatelor de cazier judiciar, la Serviciul Cazier Judiciar, Statistica şi Evidenţe Operative din cadrul IPJ Constanţa. Specialiştii Serviciului Comunicaţii şi Informatică reproiectează pagina de internet a poliţiei constănţene, http://ct.politiaromana.ro, prin introducerea modulului cazier-on-line şi asigurarea fluxului de mesaje dinspre şi înspre utilizatorii paginii de cazier-on-line.
Persoanele fizice pot accesa adresa http://ct.politiaromana.ro, unde vor completa cererea de eliberare a certificatului de cazier judiciar. După completarea integrală a cererii, solicitantul va primi pe adresa de e-mail o confirmare a primirii cererii. Aceasta va fi procesată, urmând ca solicitantului să-i fie comunicate documentele necesare şi data la care trebuie să se prezinte pentru a intra în posesia certificatului de cazier judiciar.
Citiţi articolul complet în Gândul