Antena 3 CNN Actualitate Caz șocant. Pacienți confundați în spital încă de la internare. Ce tratament au primit și unde au ajuns, până la urmă

Caz șocant. Pacienți confundați în spital încă de la internare. Ce tratament au primit și unde au ajuns, până la urmă

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 08:00 26 Aug 2020 Modificat la 08:00 26 Aug 2020
Caz șocant. Pacienți confundați în spital încă de la internare. Ce tratament au primit și unde au ajuns, până la urmă
Sursa foto: hepta

,În dimineața aceasta, în momentul în care am avut vizita rudelor în curte, am avut surprinderea să vedem că, de fapt, nu este pacienta care trebuia. Rudele nu și-au recunoscut mama.

Medic: Am aflat cu stupoare că au trimis altă pacientă

Am sunat la spitalul Pantelimon de unde am aflat cu stupoare că au trimis o altă pacientă. Între timp am fost sunat și de un polițist de la Secția 9, care mi-a confirmat că s-a făcut o eroare medicală și au inversat pacientele.

Între timp a venit o ambulanță trimisă de Spitalul Pantelimon care a preluat pacienta trimisă eronat iar noi acum așteptăm să ne vină pacienta corectă. Cea pe care o așteptam, de fapt, pentru internare”, a povestit Mihai Băcanu, manager centru pentru bătrâni.

×
x close