Antena 3 CNN Actualitate Caz revoltător la Piatra Neamţ. Pensionar şi aproape orb, trebuie să plătească pentru greşelile funcţionarilor de la Casa de Pensii

Caz revoltător la Piatra Neamţ. Pensionar şi aproape orb, trebuie să plătească pentru greşelile funcţionarilor de la Casa de Pensii

1 minut de citit Publicat la 07:31 01 Noi 2012 Modificat la 07:31 01 Noi 2012
Caz revoltător la Piatra Neamţ. Pensionar şi aproape orb, trebuie să plătească pentru greşelile funcţionarilor de la Casa de Pensii
Foto: hypericum.wordpress.com
Un pensionar din Piatra Neamţ s-a trezit cu o datorie la stat de 65.000 de lei, pentru că, timp de 3 ani, a încasat o pensie mai mare decât trebuia. Vina aparţine Casei de Pensii care a calculat greşit suma. Acum, omul trebuie să restituie toţi banii pe care i-a primit în plus, în caz contrar, va fi executat silit.

Bărbatul are probleme grave de vedere, motiv pentru care s-a pensionat în 2009. Pensia stabilită a fost de 450 de lei. După 6 luni, a fost încadrat cu pensie pentru limită de vârstă la persoanele cu handicap, iar în urma recalcularii, drepturile băneşti au crescut la 2.200 de lei. Omul a fost uimit când a văzut aşa o sumă mare şi a mers la Casa de Pensii unde a primit însă asigurări că recalcularea a fost făcută corect.

Luna aceasta însă, bărbatul nu şi-a mai primit deloc pensia. A fost chemat la Casa de Pensii unde a primit o veste şocantă. Avea de înapoiat statului peste 65 .000 de lei, pe motiv că pensia i-ar fi fost calculată greşit.

Omul are de gând să dea în judecată Casa de Pensii. În ajutorul bărbatului au sărit reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor.

Reprezentanţii Casei de Pensii Neamt îşi recunosc greşeala, dar susţin că banii nu pot fi recuperaţi decât de la cel care i-a încasat.

Cazul bărbatului nu este singular. Numai în Neamt alte două persoane au fost identificate cu "pensii necuvenite".

×
x close