Antena 3 CNN Actualitate Caz incredibil. Maica stareţă a unei mănăstiri din Călăraşi a născut două fete

Caz incredibil. Maica stareţă a unei mănăstiri din Călăraşi a născut două fete

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 22:04 29 Noi 2011 Modificat la 22:04 29 Noi 2011
Caz incredibil. Maica stareţă a unei mănăstiri din Călăraşi a născut două fete
Foto: Mediafax
Stareţa mănăstirii Tăriceni din judeţul Călăraşi a născut, sâmbătă, două fetiţe la Spitalul "Sf Pantelimon" din Bucureşti. Ea a fost exclusă din rândul călugăriţelor, informează Mediafax.

Conform medicilor, stareţa Sebastiana, în vârstă de 40 de ani, a născut două fete sănătoase. Ea va mai fi ţinută în spital câteva zile.

Călugăriţa a reuşit să ascundă sarcina până la momentul naşterii.

Reprezentanţii Patriarhiei au luat legătură ca PS Vincenţiu, episcopul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, care a anunţat că regretă incidentul şi că stareţa nu mai face parte din rândul monahilor şi monahiilor.

„Este regretabil ceea ce s-a întâmplat, este o veste dureroasă. Vom face o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de acest lucru. Până atunci, ne rugăm pentru sănătatea pruncilor şi a mamei“, a delcarat diaconul Silviu Dascălu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, citat de Adevărul.
 

×
Etichete: manastire gravida
x close