Doi soţi din Motru, judeţul Gorj, s-au trezit şi divorţaţi şi cu banii luaţi. Ei sunt despărţiţi în acte printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe, iar cineva a luat în numele lor, banii pentru ajutoare de şomaj. Cei doi soţi au căzut victime unei reţele de falsificatori din care fac parte inclusiv angajaţi ai agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă.
Elena şi Benone Suceu sunt căsătoriţi de peste 25 de ani. Nu s-au gândit niciodată să divorţeze. S-au gândit, însă, alţii.
Soţii Suceu au fost divorţaţi în 1995 de o instanţă care a fost înfiinţată însă abia trei ani mai târziu. Actul de divorţ nu a fost singurul document falsificat. Femeia a aflat că de ani de zile încasa salarii, iar apoi indemnizaţii de şomaj.
De asemenea, datele personale ale familiei Suceu ar fi fost subtilizate chiar din calculatoarele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Târgu Jiu, cu sprijinul unor angajaţi ai instituţiei.
La vârful reţelei ar fi stat fostul director al instituţiei, Damian Horcea, care s-a sinucis anul trecut.
Poliţia a început deja urmărirea penală pentru fals, uz de fals şi înşelăciune. Reţeaua s-ar fi folosit în mod ilegal de datele a peste 80 de persoane.