Valentin Tarlete spune într-o postare pe o reţea de socializare că el ar fi fost tratat în spital numai pentru COVID, nu şi pentru afecțiunea de care suferă.
La sfârșitul lunii noiembrie, a fost internat în spital după ce afecțiunea s-a agravat, iar ulterior a fost diagnosticat și cu COVID-19, după ce mama sa contractase virusul și decedase în urma îmbolnăvirii, potrivit gandul.ro.
Pentru că tânărul nu a fost mulțumit de cum era tratat în spital, după cum el spune, medicii neadministrându-i medicamentele necesare pentru tratarea afecțiunii de la nivelul esofagului de care suferă. Astfel, acesta a cerut să fie externat pe propria răspundere.
"Îmi trăiesc ultimele clipe de viaţă! O să mor curând! Coronavirusul ne-a distrus şi pe mine şi pe mama!"
După ce a stat în izolare, a căutat ajutor la medicii de la Spitalul Militar "Carol Davila", din Capitală, unde mai fusese internat de-a lungul timpului.
"Îmi trăiesc ultimele clipe de viaţă! O să mor curând! Coronavirusul ne-a distrus şi pe mine şi pe mama! Sper să mă purtaţi frumos în amintirea voastră! Sfârşit! Cam asta a fost viata mea, cu momente frumoase şi momente foarte grele, chinuri şi suferinţă mare! Nu mai am nici o şansă la viaţă", a scris vâlceanul, după internarea în spital.
După ce 10 decembrie a fost negativ la COVID, spera că se va opera de afecțiunea de care suferă, respectiv "diskinezie esofagiană". Între timp, el a fost diagnosticat și cu "tulburare anxioasă şi depresivă mixtă".
În urmă cu 20 de ani, Valentin Gheorghe Tarlete a suferit de cancer limfatic ganglionar, pe când avea doar 16 ani, însă a reușit să învingă boala și a intrat în remisie.
Se pare însă că boala a revenit, astfel că în noiembrie a fost internat, după ce a stat în izolare.
"De dimineaţă începură nişte stări de rău, am sunat la salvare şi m-au trimis la Horezu la spital. Nu ştiu de ce am acceptat să vin aici, că nu îmi făcură nimic, nici măcar o perfuzie cu toate că mă simt rău… Nu am putut să mănânc nimic toată ziua!
"Îmi simt viaţa în pericol, simt că dacă nu intervine nimeni o să mor aici!…"
În spitalul ăsta o să-mi găsesc sfârşitul, că am nevoie de mâncare lichidă şi aici nu îmi asigură nimeni aşa ceva! O să încerc mâine să solicit externarea, să sufăr înapoi la mine acasă!
(…) Am nevoie de ajutor, cu toate că DSP-ul a decis azi să rămân internat în spital, deşi am făcut declaraţie pe propria răspundere să merg acasă să-mi continui carantina acolo, însă au zis că până nu ies negativ nu mă lasă să merg acasă!…
Sunt tratat pentru o boală pentru care nu am nici un simptom. Eu nu pot să mănânc şi ei mă tratează cu antibiotic de COVID! Am fost obligat să întrerup medicaţia cu Entecavir şi cea pentru anxietate, pentru că le-am uitat acasă, când m-a luat salvarea!…
Îmi simt viaţa în pericol, simt că dacă nu intervine nimeni o să mor aici!… Îmi doresc doar să ajung acasă, iar după ce mi se termină perioada de izolare să îmi rezolv problema cu esofagul", povestea acesta în postările de pe Facebook.
Totuși, se pare că medicii i-au dat și tratament pentru afecțiunea gastrointestinală, potrivit reprezentanților DSP Vâlcea.
"Poate dacă ajungeam din timp la un spital specializat…, am pierdut aproape o lună de zile în izolare din cauza virusului, agravându-mi starea de sănătate!…
Sfatul meu pentru voi este: aveţi grijă de sănătatea voastră! Este cea mai preţioasă", a mai scris acesta pe rețeaua de socializare.
"SFÂRȘIT!!!! Cam asta a fost viața mea cu momente frumoase și momente foarte grele, chinuri și suferință mare"
Apoi, după s-a internat la Spitalul Militar din Bucureşti.
"Sunt la spital cu stări de rău. Testul igg pentru Corona a ieșit pozitiv, nu se poate interveni pe gastro să mă rezove cu blocajul de pe esofag … Îmi trăiesc ultimele clipe de viață!
O să mor curând! Coronavirus m-a distrus și pe mine și pe mama! Sper să mă purtați frumos în amintirea voastră! SFÂRȘIT!!!! Cam asta a fost viața mea cu momente frumoase și momente foarte grele, chinuri și suferință mare!", a scris Valentin Tarlete pe contul său.
Ulterior, acesta a anunțat – "Testul PCR de COVID a ieșit negativ. Am scăpat de coronavirus, acum să văd ce fac cu boala asta ciudată. La endoscopie mi-au spus că am niște ganglioni pe esofag.
Să fi recidivat cancerul de acum 20 ani… să merg la hematologie! Vai de capul și de zilele mele… cât de chinuit mă simt", a încheiat tânărul.