"La centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, la structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și la unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.
De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare", informează Ministerul Apărării.
Acte necesare pentru recrutarea rezerviștilor voluntari 2022
La prezentarea la centrul militar, cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:
- actul de identitate, în original şi în copie;
- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
- acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
- permisul de conducere valabil, eliberat de autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
- livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Ce beneficii au rezerviştii voluntari
Odată cu adoptarea Legii nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari (...) au intrat în vigoare mai multe măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar:
- creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30% din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;
- creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;
- eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;
- eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;
- crearea posibilității repartizării în funcții, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă, mai informează MApN.
Detalii suplimentare pot fi obținute de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector.
Datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet a MapN, la adresele: https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php și https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.