Opt la sută dintre românii cu vârste de peste 18 ani intră cel puţin o dată pe săptămână într-o sală de păcănele, de pariuri sportive ori într-o agenţie a Loteriei. Aceşti jucători sunt preponderent bărbaţi tineri, necăsătoriţi, locuiesc în oraş, au educaţie medie şi un venit mediu de aproximativ 2.500 de lei. Aproape 24% dintre ei sunt bucureşteni şi declară că joacă şi pentru distracţie, dar şi pentru a câştiga bani, scrie Jurnalul Național.
Din cei peste 1,33 milioane de români care joacă săptămânal, aproape 100.000 au probleme din cauza jocurilor de noroc, potrivit unui studiu elaborat de GFK pentru Asociaţia Romslot şi Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România, Bookmakers. Psihologii spun că aceste persoane dezvoltă un comportament compulsiv în legătură cu jocurile de noroc care-i face să aibă probleme la serviciu sau în familie. Ei ajung să joace ca să-şi recupereze banii pierduţi, devin nervoşi şi antisociali. În identificarea jucătorilor cu probleme, studiul a folosit criteriile utilizate la nivel internaţional, după cum au fost ele definite de psihologi specializaţi.
Unul din patru bărbaţi români cu vârsta de peste 18 ani a jucat măcar o dată în ultimul an. Femeile sunt mult mai puţin tentate, numai 7% au fost atrase de acest mod de distracţie.
„Poate părea o cifră spectaculoasă cea de 98.000 de români care manifestă probleme cu jocurile de noroc. Ea trebuie însă raportată în orice context la totalul indivizilor de peste 18 ani”, a declarat Doru Gheorghiu, director executiv Bookmakers. Incidenţa jucătorilor cu probleme în rândul românilor de peste 18 ani este de 0,6%, ceea ce plasează ţara noastră la limita de jos a mediei europene care se situează între 0,5 şi 2%. „Raportându-ne la statisticile din Europa privind numărul de jucători care practică în mod frecvent jocurile de noroc, putem spune că românii nu au probleme mai mari decât alţi europeni, dimpotrivă, ne situăm la pragul de jos al mediei europene. Cu toate astea, nu putem spune că problema nu există”, a declarat Viorela Rădoi, director executiv al Romslot, Asociaţia Organizatorilor de Sloturi din România.
Piaţa se diversifică
Piaţa jocurilor de noroc va atinge rapid cifra de un miliard de euro, după recenta legalizare a site-urilor de pariuri sportive şi de cazinouri online. A apărut deja primul studio live care va transmite dintr-un cazinou, iar jucătorii vor paria live pe jocul de la ruletă, de exemplu. Asta va duce automat şi la creşterea numărului de dependenţi, care se va apropia probabil de media din Uniunea Europeană.