Cătălin Tolontan redă, marți, pe blogul său, câteva secvențe ''din lumea liberă'', așa cum o numește jurnalistul, adică cea occidentală, în care libertatea și toleranța sunt un lucru normal.
''Ca europeni putem polemiza ireverențios, dar fără să ne urîm. Putem să ne apărăm drepturile fără să ne izolăm. Dar, mai presus de orice, prețuim libertatea.
Sulley Muniru iese de la duș. Steaua a cîștigat cu 3-1. Își ia covorașul, se îndreaptă cu fața spre Mecca, îngenunchează și își începe rugăciunea.
Zeci de oameni privesc scena.
Stadionul din Ovidiu e undeva în cîmp, în afara localității. Aici joacă Viitorul, echipa lui Hagi. Aici, sub pămîntul crăpat al Dobrogei, dogoresc focurile Asiei, cum scria deunăzi Răzvan Boanchiș.
Aici se întretaie Occidentul și Orientul și aici se roagă, netulburat, ghanezul Muniru. Un tînăr de 24 de ani e liber să-și invoce Profetul.
Însoțiți de murmurul salat-ului musulman, spectatorii zîmbesc și trec mai departe, vorbind despre fotbal și despre ale lor. „N-a fost penalty la Stanciu…”.
Continuarea, pe tolo.ro.
