Interesele lui Cătălin Predoiu din spatele privatizării CFR Marfă ies tot mai mult la iveală. Posibilul premier al lui Klaus Iohannis a încercat să stoarcă bani de la statul român în timpul procesului de privatizare a companiei. Şi suma nu este deloc mică.
Vorbim de 20 de milioane de euro, bani pe care casa avocatură a socrului său, din care a făcut şi el parte, i-a cerut ca despăguburi Ministerului Transporturilor după retragerea din cursă a unuia dintre competitori.
Privatizarea CFR Marfă a iscat unul dintre cele mai mari scandaluri dintre Palatele Cotroceni şi Victoria. În timp ce preşedintele Traian Băsescu se războia cu toată lumea pe marginea acestei privatizări, familia lui Cătălin Predoiu reprezenta în instanţă interesele unuia dintre competitorii inscrişi la privatizarea CFR Marfă. Interese în valoare de 20 de milioane de euro!
"Fac apel la Guvern să nu se joace cu CFR Marfă. A fost o strategie de privatizare, aprobată în Guvern, a fost schimonosită prima parte pentru a scoate un câştigător, au fost modificate condiţiile în favoarea acestui câştigător. Opriţi-vă, pentru că este ilegal", a spus Băsescu într-o declaraţie de presă.
Cu toate atacurile prezidenţiale, privatizarea a mers mai departe, iar firmele lui Călin Mitică s-au retras pe ultima sută de metri din cursă. Imediat a angajat casa de avocatura Zamfirescu Racoţi and Partners, care îi aparţine lui Călin Zamfirescu, socrul lui Cătălin Predoiu. Astfel, Transferoviar Grup şi Donau Finantz au deschis o acţiune la Tribunalul Bucureşti prin care cereau despagubiri de 20 de milioane de euro din partea Ministerului Transporturilor. Motivul, documentaţia de participare avea criterii pe care cele 2 firme nu le puteau indeplini.
În tot acest timp, Cătălin Predoiu manifesta un interes aparte faţă de privatizarea CFR, lucru care reiese şi din declaraţiile sale.
"Ponta nu are experienţa necesară realizării procesului de privatizare a CFR Marfă. Nu înţelege nimic din lumea afacerilor. Nu a înteles cât de important era să aibă o întalnire cu mediul bancar şi cel de business înainte de a incepe privatizarea CFR Marfă", spunea Predoiu.
În plus, Cătălin Predoiu a făcut parte până pe 8 aprilie 2013 din casa de avocatură a socrului său, care se numea până atunci Zamfirescu Racoţi Predoiu. Deloc întâţmplător, a ales însă să iasă din afacerea socrului său exact în toiul negocierilor pe care viitorul client a lui Florin Zamfirescu le purta cu Ministerul Transporturilor pentru privatizarea CFR Marfă.
Cătălin Predoiu este propunerea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier îm cazul în care acesta va ajunge preşedinte.