Vicepreşedintele liberal al Camerei Deputaţilor, Cătălin Predoiu, consideră că prin convocarea luni, într-un timp foarte scurt, a plenului forului în sesiune extraordinară, preşedintele Liviu Dragnea a arătat lipsă de respect faţă de propriul partid, faţă de Opoziţie, de Parlament şi legi.
"Este măsura lipsei de respect pe care preşedintele Camerei o arată în primul rând faţă de propriul partid, apoi faţă de Opoziţie, faţă de Parlament şi, cel mai important, faţă de legi. Această convocare intempestivă încalcă articolul 34 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, litera J, care prevede dreptul parlamentarului de a vota. Ori, convocând Parlamentul, într-un interval de mai puţin de o oră, este imposibil ca deputaţii să îşi poată exercita dreptul la vot. Protestez în numele colegilor mei pentru faptul că nu au avut nici timp să reacţioneze, nici timp să ajungă la Parlament, nu au avut posibilitatea să îşi exprime o poziţie cu privire la ordinea de zi a sesiunii extraordinare, cu privire la programul Camerei Deputaţilor. Este o încălcare flagrantă a legii şi, ca atare, un abuz. Şi acest abuz demonstrează o manieră dictatorială de a conduce Camera Deputaţilor, pe care PNL, Opoziţia, o respinge categoric", a afirmat Cătălin Predoiu, luni, la Parlament.
El a precizat că a fost anunţat telefonic, duminică, de şedinţa Biroului permanent, ordinea de zi primind-o "la momentul începerii Bp".
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni programul de lucru şi proiectul ordinii de zi pentru sesiunea extraordinară cu 27 de voturi "pentru" şi 15 "împotrivă". În această sesiune extraordinară vor fi dezbătute şi votate cele două ordonanţe ale Guvernului referitoare la achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia pământului" şi un proiect de lege privind respingerea ordonanţei prin care au fost majorate salariile demnitarilor.