Antena 3 CNN Actualitate Povestea şefului Bazei 86 Aeriene: Cătălin Micloș a supravieţuit catapultării unui MIG pe care l-a dus în afara unei localităţi, pentru a nu cădea pe case

Povestea şefului Bazei 86 Aeriene: Cătălin Micloș a supravieţuit catapultării unui MIG pe care l-a dus în afara unei localităţi, pentru a nu cădea pe case

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 16:18 04 Ian 2022 Modificat la 16:18 04 Ian 2022
catalin miclos
Povestea şefului Bazei 86 Aeriene: Cătălin Micloș a supravieţuit catapultării unui MIG pe care l-a dus în afara unei localităţi, pentru a nu cădea pe case Sursa foto: Forţele Aeriene Române/Facebook

Momentul de cumpănă a fost în urmă cu aproape 20 de ani, atunci când Micloş a fost nevoit să se catapulteze din MiG-ul său 21 LanceR al cărui motor nu a mai funcţionat, potrivit adevarul.ro.

Se afla deasupra unei comune de lângă Turda, când avionul a început să cadă, practic, din cer. Deşi primise ordin să-şi salveze viaţa, "Miki" se gândea doar la cei peste care urma să se prăbuşească aeronava. 

Aşa că a reuşit, cu eforturi mari, să ducă aparatul departe de comună, evitând totodată, în acest picaj, şi o benzinărie, şi cu numai câteva secunde înainte ca aparatul de zbor să se strivească de sol, a tras maneta de catapultare. 

Foto: Forţele Aeriene Române/Facebook

S-a ales cu probleme la coloana vertebrală şi era convins că nu va mai zbura vreodată, însă s-a refăcut după jumătate de an.

Fost "numărul 1" al primei escadrile de F-16 Fighting Falcon a Forţelor Aeriene Române, comandorul Cătălin Micloş a devenit apoi noul comandant al Bazei 86 Aeriene Borcea, unde sunt cazate F-16 Fighting Falcon.

Fost pilot de MiG-21 LanceR, Cătălin Micloş este primul pilot român care a zburat în simplă comandă pe F-16 Fighting Falcon. 

×
x close