Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar fi ieșit din țară folosind o altă identitate prin punctul de trecere a frontierei Petea, a anunțat astăzi Poliția de frontieră.
Acesta este dat în urmărire după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru luare de mită.
Deşi se afla sub control judiciar şi nu avea voie să părăsească teritoriul României, Cătălin Cherecheş a fugit din ţară cu un taxi, folosind identitatea vărului său. El a ieşit din ţară, prin Vama Petea, în Ungaria, ieri dimineaţă, la ora 07.49.
Victor Ivaşcu, şeful Poliţiei de Frontieră, a explicat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că primarul din Baia Mare a prezentat un document de identitate real emis de autorităţile germane la ieşirea din ţară, respectiv cartea de identitate a vărului său din Germania, cu care acesta seamănă foarte bine.
Totuşi, şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a declarat că agentul care nu l-a recunoscut pe Cătălin Cherecheş şi i-a dat voie să treacă graniţa în Ungaria este cercetat disciplinar.
"La ora menționată la controlul de frontieră efectuat pe teritoriu maghiar s-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România în care se aflau două persoane: conducătorul auto care figura în regim de taxi, și un pasager pe scaunul din dreapta față. Cele două persoane s-au legitimat cu cărți de identitate românești dintre care una, acea a pasagerului, aparținea unuei rude a numitului Cherecheș Cătălin, persoană care locuiește într-un stat din Europa. În momentul solicitării documentelor la control, agentul de poliție de frontieră se afla în fața tonetei, pe artera de circulație și a procedat la identificarea persoanelor din autovehicul prin confruntarea identității din documente cu cei prezenți. Conform atribuțiilor de serviciu, polițistul de frontieră a implementat trecerea în baza de date, apoi a înmânat documentele polițistului de frontieră maghiar aflat la rândul lui în afara tonetei, care a verificat de asemenea identitatea persoanelor și a consemnat acest aspect în bazele de date maghiare, ulterior permițând intrarea acestora pe teritoriul Ungariei", au declarat astăzi reprezentanții Poliției de frontieră.
Aceștia au precizat că au putut fi preluate imagini concludente de pe camerele perimetrale ale punctului de trecere Petea, „întrucât acestea nu surprind imagini cu controlul efectuat la tonetă, după cum menționam, pe teritoriu maghiar și nu nu s-au putut distinge în mod clar și neechivoc persoanele din interior”.
"În continuarea acestei ipoteze de lucru care indică faptul că numitul Cherecheș Cătălin a părăsit teritoriul României prin substituirea persoanei, deci nu prin folosirea propriei identități, fiind inițiate astfel schimburi de date și informații cu partenerii externi. Analizăm în continuare modalitatea în care polițistul de frontieră aflat în serviciu a efectuat controlul documentelor cu mențiunea că există o asemănare între Cherecheș Cătălin și ruda căreia i-a folosit actul de identitate, asemănare care însă nu scuză lipsa identificării prin confuntarea documenului de identitate prezentat cu persoana prezentă la controlul de frontieră", susțin reprezentanții Poliției de frontieră.
Conducerea a dispus la nivelul IPTF Sighetu Marmației declanșarea cercetării prealabile față de agentul de poliție de frontieră în vederea stabilirii existenței unei abateri disciplinare. Totodată, s-a luat măsura sesizării din oficiu a unității de parchet competente cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea.
Cătălin Cherecheș este dat în urmărire după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru luare de mită.