Antena 3 CNN Actualitate Cătălin Chelu şi alţi trei oameni de afaceri, trimişi în judecată

Cătălin Chelu şi alţi trei oameni de afaceri, trimişi în judecată

1 minut de citit Publicat la 20:05 14 Dec 2010 Modificat la 20:05 14 Dec 2010
Cătălin Chelu şi alţi trei oameni de afaceri, trimişi în judecată
Foto: Financiarul
Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost trimis, marţi, în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta a fost arestat în urma unui scandal privind o presupusă tentativă de mituire a chestorului Dan Valentin Fătuloiu, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Alături de Chelu au mai fost trimişi în judecată alţi trei oameni de afaceri din anturajul său.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă. Ceilalţi trei apropiaţi ai săi, Niţache Ştefan Badea, Cristi Antonel Bunu şi Gabriel Constantinescu, vor fi judecaţi pentru complicitate la dare de mită, informează DNA, într-un comunicat de presă remis marţi seară.

"În perioada august – 12 noiembrie 2010, inculpatul Chelu Cătălin Constantin a promis chestorului şef de poliţie Fătuloiu Dan Valentin (denunţător în cauză) suma de un milion de euro pentru ca acesta, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv, să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale, având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin şi persoanele apropiate acestuia. Prelucrarea datelor respective se efectua în cadrul cooperării interinstituţionale cu Ministerul Public, în legătură directă cu punerea în aplicare a Planului Naţional Comun de Acţiune, în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Vezi aici acuzaţiile care i se aduc lui Cătălin Chelu

"Inculpatul Chelu Cătălin Constantin a făcut promisiunea menţionată atât personal, cât şi prin intermediul inculpaţilor Badea Ştefan Niţache, Bunu Antonel Cristi şi Constantinescu Gabriel şi a unei alte persoane (denunţător în cauză)", mai precizează procurorii.

Cei implicaţi au fost reţinuţi în 20 noiembrie, o zi mai târziu fiind arestaţi pentru 29 de zile. Procesul acestora va începe la Tribunalul Bucureşti.

Pe 23 noiembrie, Fătuloiu a fost demis de la conducerea Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică de către ministrul Traian Igaş, în urma scandalului de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ.    După ce a anunţat demiterea lui Dan Fătuloiu, ministrul Internelor i-a cerut acestuia să spună public cine sunt cei care au contribuit la scurgerea de informaţii din Ministerul de Interne şi să ajute la prinderea lor.




×
x close