În Bucureşti preţul brazilor ajunge şi la 300 lei. Dar vânzătorii spun că merită pentru că sunt aduşi din alte ţări. În pieţele din Târgu- Mureş, brazii se vând cu preţuri cuprinse între 10 lei şi 120 de lei. Comercianţii spun că au pomi de Crăciun pentru toate buzunarele.
Târgumureşenii spun, însă, că preţurile sunt destul de mari şi speră totuşi ca în două-trei zile, acestea să scadă. Şi pieţele din Deva sunt pline de brazi care mai de care mai arătoşi.
Comercianţii care vând brazi de Crăciun în pieţele Sibului sunt nemulţumiţi de modul în care merg vânzările. Ei spun că lipsesc cumpărătorii şi că nu pot să dea pomii mai ieftin pentru că şi ei plătesc brazii şi transportul la piaţă.
O situaţie similară se întâlneşte şi la Braşov. Deşi nu au ridicat preţurile cu mult faţă de anul trecut, vânzătorii spun că vor rămâne cu marfa nevândută. Brazii autohtoni de 1,5 metri se vind cu 60-80 de lei, cei de 2-2,5 metri cu 100-120 de lei, iar ce de peste 3 metri ajung până la 150 de lei.
Ieşenii care nu şi-au cumpărat brazi ar trebui să se grăbească, altfel riscă să rămână fără. Dacă pentru un brăduţ românesc ieşenii trebuie să scoată din buzunar între 20 de lei si 300 de lei, pentru unul din import preţul variază între 80 de lei şi 200 de lei.
Antena 3