Controversă, manipulare, îndoctrinare, afacere. Cam acestea sunt cuvintele care rezumă scandalul "orei de religie", care dintr-odată şi-a schimbat caracterul din obligatorie, în opţională.
În ciuda eforturilor BOR de a-i aduce pe calea cea bună pe părinţii care pun sub semnul întrebării autoritatea Bisericii şi chestionează importanţa orei de religie în programa şcolară, din ce în ce mai multe voci spun că temele dezbătute de profesorii de religie şi prezentate în manualele de profil sunt de-a dreptul şocante.
În loc să fie prezentat, pe înţelesul copiilor, un Dumnezeu al dragostei, al bunătăţii, al prieteniei, manualele tratează şi creionează natura răzbunătoare a Creatorului. Conceptul de păcat şi păcătos este indus în mentalul colectiv încă din primele pagini ale cărţilor.
Exemplele date sunt revoltătoare, consideră părinţii: dacă faci murături de Sfânta Parascheva, te calcă maşina, dacă mergi la film cu prietenii păcătuieşti împotriva lui Dumnezeu.
Cât este marketing, cât este adevăr, cât este manipulare?