Ziua Îndrăgostiților se apropie, iar majoritatea cuplurilor aleg să sărbătorească iubirea printr-o cină romantică la restaurant.
Astfel, mulți îndrăgostiți au rezervat deja o masă pentru data de 14 februarie, localurile fiind destul de solicitate în această perioadă.
Totodată, restaurantele pregătesc meniuri speciale și o atmosferă unică, astfel încât cei îndrăgostiți să se poată bucura de o cină romantică într-un mediu plăcut și relaxant.
Totuși, bugetul alocat pentru o astfel de experiență este foarte important.
De exemplu, un meniu care include o gustare, fel principal, desert și băutură, poate ajunge până la 300 de lei, pentru două persoane.
De asemenea, cei care vor ceva mai sofisticat, pot scoate din buzunar chiar mai mult, pentru un meniu care ar include, de exemplu, creveți cu cremă de avocado, paste cu trufe, pavlova și vin.
Totodată, cei care doresc un meniu clasic pot plăti mai puțin, la fel și cei care nu își doresc un meniu complet.
În plus, multe restaurante propun meniuri concepute special pentru această zi, iar îndrăgostiții se pot bucura de oferte avantajoase.
În funcție de preferințele personale, cuplurile sărbătoresc diferit Ziua Îndrăgostiților, fie printr-o cină romantică la restaurant, o masă organizată acasă sau o activitate specială în afara orașului.