Liviu Pleşoianu este câştigătorul concursului organizat de Antena 3 pe 1 decembrie, “Deşteaptă-te, române!”. Concursul a premiat pe cel mai inspirat român care a avut idei originale privind schimbarea României. Dintre cei zece finalişti, Pleşoianu a câştigat cu o “pledoarie pentru scepticism”.
Într-o postare recentă pe Facebook, acesta a adresat o scrisoare către „tinerii cu adevărat tineri”.
SCRISOARE CĂTRE TINERII CU ADEVĂRAT TINERI
În 1998, de la mine şi alţi câţiva, pornea o manifestaţie a liceenilor bucureşteni care avea să blocheze întregul bulevard Magheru. Era o revoltă împotriva unor măsuri absolut absurde ale Ministerului Educaţiei de la acea vreme. …A fost foarte FRUMOS, am avut câştig de cauză, DAR a fost şi prima mea întâlnire cu… SISTEMUL. Văzând că sunt foarte hotărât, că mă număr printre organizatori, un individ infiltrat în mulţime s-a apropiat de mine şi mi-a spus doar atât: “Ai grijă, las-o mai uşor! Eşti tânăr şi e păcat…”.
…NU am lăsat-o NICIODATĂ “mai uşor”! Pentru că niciodată n-aş putea renunţa la vreunul dintre cele 3 elemente fundamentale ale fiinţei omeneşti: LIBERTATEA, DRAGOSTEA, GÂNDIREA VIE!
Atâta vreme cât le ai pe toate 3 în tine, eşti şi rămâi cu adevărat TÂNĂR!
Poţi fi tânăr şi să alegi să rosteşti cuvinte precum „boşorogii ăia fără dinţi”. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, nu vei face însă niciodată asta pentru că vei şti că “boşorogul ăla” e tânărul de ieri care gătea la 1 noaptea pentru tine sau pentru părinţii tăi într-o vreme când gazele ajungeau în bucătăriile familiilor de români doar după acea oră. …Vei şti că “boşorogul ăla” este cel care te ţinea pe tine în braţe sau îi ţinea pe părinţii tăi în braţe, noaptea, nu doar pentru că vă iubea, ci pentru că dorea SĂ NU VĂ FIE FRIG! …Vei şti că “boşorogul ăla” este cel care lua pâine şi ulei pe cartelă, care stătea ore întregi la coadă, în fiecare zi, pentru ca tu sau părinţii tăi SĂ AVEŢI CE MÂNCA!
Poţi fi tânăr şi să alegi să nu te uiţi deloc la televizor, în schimb să te informezi aproape exclusiv de pe Internet. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, vei avea însă mintea suficient de ageră, de vie astfel încât să te prinzi repede că SISTEMUL ştie că tu îţi extragi informaţia doar de pe Internet. Pentru că tu eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, n-o să ţină, pentru că eşti suficient de INTELIGENT încât să înţelegi repede că SISTEMUL vrea să pară că ţi-e prieten, că te “înţelege”, doar pentru a te folosi apoi ca MASĂ DE MANEVRĂ, ori de câte ori va avea nevoie de tine! Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, SISTEMUL nu te va putea niciodată MANIPULA, pentru că, tocmai pentru faptul că eşti TÂNĂR, tu iubeşti LIBERTATEA mai mult decât orice altceva!
Poţi fi tânăr şi să alegi să nu votezi sau să nu te implici foarte mult în viaţa politică. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, vei şti însă că niciunul dintre noi nu poate trăi într-un Univers Paralel. Viaţa ta, oricât de frumoasă ţi-ai face-o, va fi INEVITABIL afectată de ce se întâmplă în jurul tău, atât în România, cât şi în lumea cea mare. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, vei înţelege rapid că de tine depinde în primul rând ca umanitatea, ca Planeta asta frumoasă să nu o pornească pe drumul fără întoarcere al unui război al tuturor împotriva tuturor. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, te vei prinde repede că SISTEMUL te vrea doar pseudo-implicat social, te vrea SCLAVUL unei REALITĂŢI VIRTUALE pentru care, chiar începând de anul acesta, ţi se vor vinde şi dispozitive speciale. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, vei ALEGE să nu te faci că nu vezi realitatea planetei pe care o locuim şi pe care o distrugem, zi de zi, minut cu minut, secundă după secundă!
Eu ŞTIU că probabilitatea cea mai mare este ca tu, TÂNĂRULE care citeşti acum aceste rânduri, să fii CU ADEVĂRAT TÂNĂR (în mintea ta vie), CU ADEVĂRAT FRUMOS (în inima ta caldă) şi CU ADEVĂRAT LIBER (în spiritul tău efervescent)! Eu am 36 de ani acum. Sunt undeva între două lumi. Şi de aici, dintre cele două lumi, TE ROG, întinde mâna ta proaspătă şi strânge mâna crăpată care deja se află întinsă către tine! Nu lăsa mâna cea plină de ridurile dragostei să stea prea multă vreme întinsă fără ca tu să o îmbrăţişezi cu mâna ta. Pentru că nu se ştie cât va mai avea nisip în clepsidră SĂ FIE ACOLO…
Te salut, TÂNĂR CU ADEVĂRAT TÂNĂR al acestui neam!
SCRISOARE CĂTRE TINERII CU ADEVĂRAT TINERIÎn 1998, de la mine şi alţi câţiva, pornea o manifestaţie a liceenilor...
Posted by Liviu Plesoianu on 21 Februarie 2016