Rezultate LOTO 6/49, Loto 5/40 și Joker de joi, 21 noiembrie. Numerele extrase și premiile puse în joc
Publicat acum 4 ore si 23 minute
La tragerea Loto 6/49 de joi s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 8.496.320,80 lei, adică peste 1,71 milioane de euro, a anunțat Loteria Română.
Biletul norocos a fost jucat la o stație de plată parteneră și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, prețul biletului fiind de 18,50 lei.
Acesta este cel de-al doilea câștig de categoria I din acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în 27 martie și a fost în valoare de 14.823.497,68 lei.
Câștigătorul are la dispozitie 90 de zile, începând cu data tragerii, pentru a-și revendica premiul.