Casiera unui liceu din Târgovişte este acuzată că a furat peste 160.000 de lei din banii liceului. Potrivit procurorilor, casiera nu înregistra banii proveniţi din cazare, chirii şi taxe pentru susţinerea examenelor, ci îi băga în buzunar. Este vorba despre fondurile liceului din ultimii trei ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Niculae, femeia a fost reţinută de poliţişti pentru delapidare şi fals intelectual.
Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la "Se întâmplă în România", că a cerut premierului României, printr-o adresă oficială, interzicerea prin lege a fondului clasei.O altă profesoara din Capitală a fost înregistrată în timp ce îşi şantaja elevii să plătească bani pentru fondul clasei sau pentru a cumpăra bănci şi scaune. Cei care refuzau să plătescă erau ameninţaţi cu scăderea notei la purtare sau că nu li se vor motiva absenţele.