Antena 3 CNN Actualitate Casa Verde va avea un buget mai mic

Casa Verde va avea un buget mai mic

1 minut de citit Publicat la 21:11 06 Apr 2009 Modificat la 21:11 06 Apr 2009
Casa Verde va avea un buget mai mic
Programul Guvernului pentru mărirea independenţei energetice a locuinţelor- Casa Verde ar putea fi lansat în această săptămână, dar executivul a redus cu 40% bugetul pentru acesta. Astfel s-a ajuns la alocarea a doar 310 milioane de lei, faţă de 520 de milioane de lei cât fusese stabilit iniţial.

Fondurile vor fi distribuite prin administraţiile locale, iar firmele care vor să monteze panouri solare, pompe geotermale sau alte instalaţii vor participa la licitaţii, potrivit ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi. ?Nu vor avea cote alocate, aşa cum este cazul în programul Rabla, şi vor avea stabilite nişte condiţii de îndeplinit?, a explicat Nemirschi, citat de Cotidianul.
Programul va fi destinat instituţiilor publice, unităţilor de învăţământ, spitalelor, dar şi persoanelor fizice sau asociaţiilor de locatari, deşi la un moment dat se vorbea despre scoaterea acestei categorii de pe lista beneficiarilor.
Pentru ca echipamentele să fie declarate eligibile, instalaţiile vor trebui să fie conform normelor europene. Montarea unui sistem de panouri solare costă aproximativ 7.000 de euro.

În prezent, din Fondul de mediu sunt în curs de finanţare 10 proiecte pentru creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile, în valoare de 49,9 milioane de lei, din care două vizează producerea şi distribuţia apei calde menajere cu ajutorul panourilor solare. Finanţarea nerambursabilă pentru acestea depăşeşte 356.800 de lei. Conform reglementărilor Uniunii Europene (UE), România va trebui să producă 20% din energie prin resurse regenerabile până în 2020.
Antena3.ro

×
x close