Undeva nu departe de centrul Bucureştiului, la intersecţia dintre străzile Radu Calomfirescu şi Hristo Botev se află casa marelui profesor Nicolae Paulescu.
Un gard din fier forjat desparte strada de spaţiul interior al unei curţi pavate cu piatră şi de scările monumentale, amintind de un conac. Dacă treci acum pe lângă casă, nu ai de unde să ştii că este de fapt un monument.
Plăcuţa memorială a fost furată în urmă cu două luni. Odată ce am trecut de uşile monumentalele, pare că facem un salt în timp în istorie. Pereţii sunt tapetaţi de imense portrete pictate în ulei, care aparţin familiei, zeci de obiecte de artă răspândite pretutindeni, ca într-un adevărat muzeu.
Într-un colţ se află bustul savantului, lucrat în bronz de marele sculptor Paciurea, iar în capătul salonului, se zăreşte biroul în care a lucrat profesorul.
Aici, în casa cu geamuri bombate, se aduna toată spuma intelectuală a Bucureştiului acelor timpuri, de la medici precum Mina Minovici şi Victor Babeş până la sculptori ca Dimitrie Paciurea şi Ion Jalea, pictori ca Artachino - cel care i-a făcut portretul -, scriitori precum Delavrancea şi istorici precum Nicolae Iorga. Dar casa este valoroasă şi datorită elementelor sale arhitecturale.
Din păcate, autorităţile s-au arătat prea puţin sau chiar deloc interesate să conserve casa în care omul de ştiinţă Nicolae Paulescu a redat multor bolnavi din lume dreptul la viaţă.
Monumentul funerar al savantului Paulescu, dăruit de marele sculptor Paciurea îl reprezintă pe Mântuitor în suferinţă, purtând coroana de spini, iar mesajul încrustat pe piedestal este pe cât se poate de sugestiv pentru nedreptăţile pe care le-a trăit profesorul şi care îl urmăresc chiar şi acum: 'Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac'.
