Antena 3 CNN Actualitate Casa în care a stat Mihai Eminescu, în paragină

Casa în care a stat Mihai Eminescu, în paragină

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:25 14 Ian 2015 Modificat la 12:25 14 Ian 2015
emin.jpg
Foto: captura Antena 3
L-a găzduit pe cel mai mare poet al ţării, iar acum zace în paragină. Vorbim de casa de la Văratec, în care Mihai Eminescu şi-a găsit inspiraţia pentru o bună parte din lucrările sale. 
 
Autorităţile ridică din umeri. Deşi încă din anul 2002 a fost lansată o campanie de salvare a casei Eminescu, nici până azi nu s-a renovat nimic. Acum, casa riscă să devină doar o amintire.  
 
În prezent, casa abia mai stă în picioare. Gardul ce odată împrejmuia locuinţa e rupt, iar pereţii stau să cadă. 
 
Autorităţile ridică din umeri, deşi mai multe personalităţi ale culturii româneşti au solicitat de-a lungul timpului demararea lucrărilor de reabilitare a construcţiei.
 
Construcţia nu a fost inclusă în rândul clădirilor de patrimoniu, ceea ce a dus la degradarea completă a acesteia. 

×
Etichete: Mihai Eminescu casa
x close