"Orice copil, fie cu dizabilități, fie sănătos, are un potențial imens", așa spune Carol.
Asta cred și părinții lui Carol care de 23 de ani sunt îngerii lui păzitori. L-au învățat că, în ciuda afecțiunii sale, este la fel ca toți ceilalți. Nimic nu l-a oprit să meargă la școală, să se bucure de viață și să se facă îndrăgit de colegi.
"Am avut noroc să fiu considerat unul de al lor, niciodată nu m-au tratat ca pe cineva care nu poate. Îmi place istoria, îmi place să văd documentare istorice, dar sunt și microbist. Prefer fotbalul englez", a spus băiatul.
Citește și: Tenismena româncă Irina Bara a învins-o pe Andreea Mitu în finala ITF de la Heraklion
În vară, Carol a absolvit facultatea de drept, iar recent a fost angajat la Ministerul Familiei
"A fost fantastic. Gândiți-vă că am fost primit, aici, la Minister, cu o căldură pe care sper să o pot da înapoi cândva. Suntem oameni care încercăm să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajuta persoane cu dizabilități", a mai precizat băiatul.
Carol vrea să îndrepte legile strâmbe și să schimbe viețile celor nedreptățiți de soartă și de autorități.