Actriţa Carmen Tănase este alături de Antena 3: "Astăzi am retrăit un amalgam de sentimente pe care le-am trăit prima dată acum 47 de ani, atunci când am aflat, pentru că mama vorbeam la telefon pe ascuns, că tatăl meu era arestat. Eu ştiam că este concetrat în armată, mie aşa mi-au spus, aveam doar şase ani. Atunci nu am realizat mare lucru, am simţit revoltă, tristeţe, frică, atât cât poate să înţeleagă un copil de şase ani. I se înscenase un dosar economic pentru o problemă politică. Era o situaţie similară".
"Astăzi am retrăit acelaşi amalgam de sentimente. Dar am simţit şi mirosul vremurilor de atunci. Am crezut că ele au rămas undeva în cutia cu amintiri neplăcute", a declarat actriţa despre modul în care a acţionat justiţia din România în cazul lui Dan Voiculescu.
"Acum 24 de ani strigam ca o apucată cu Dan Puric "Libertate!" pe stradă şi numai Moşul de sus ne-a salvat, şi n-am crezut că voi trăi acum, fix acelaşi sentimente şi arome de acum 47 de ani când a fost groaza copilăriei mele ".
"Este departe de înţelegerea mea bucuria, frenezia unor oameni în aceste momente. Eu nu o înţeleg! Poate că am eu un handicap, poate că sunt eu defectă! Este posibil! Dar eu aşa simt şi o să spun întodeauna ceea ce simt "