Antena 3 CNN Actualitate Care a fost reacţia Ministerului Apărării după ce Turcescu s-a autodenunţat: "Se aplică LEGILE ţării"

Care a fost reacţia Ministerului Apărării după ce Turcescu s-a autodenunţat: "Se aplică LEGILE ţării"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:55 23 Sep 2014 Modificat la 05:55 23 Sep 2014
roberturcescueurovision_02761600.jpg
Ministerul Apărării a anunţat că nu comentează cazul Robert Turcescu, după ce acesta a dezvăluit public că este ofiţer acoperit. Dacă există încălcări ale legii, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe, precizează un comunicat al MapN. Fostul ministru al apărării, Corneliu Dobriţoiu, îl acuză pe Turcescu de faptul că face o mascaradă.

Victor Ponta spune că autodenunţul jurnalistului Robert Turcescu nu l-a suprins.

Premierul a mai precizat că aceste declaraţii ar putea avea o legătură cu faptul că Traian Băsescu a anunţat într-una din emisiunile jurnalistului că în rândul candidaţilor s-ar afla un ofiţer sub acoperire.

Fostul ministru al Aprarii Corneliu Dobritoiu sustine ca livretul atesta calitatea de militar in rezerva, iar solda in aceasta calitate se primeste doar in caz de concentrare.

Ministerul Apărării a anunţat printr-un comunicat de presă că nu va face niciun fel de comentarii pe subiectul Robert Turcescu. Instituţia consideră că dezbaterile care pot aduce atingere imaginii Armatei României nu sunt benefice, iar instituţiile statului se vor sesiza dacă sunt constatate nereguli.

"În legătură cu informaţiile referitoare la Robert Turcescu, apărute în spaţiul public în ultimele zile, facem următoarele precizări: Ministerul Apărării Naţionale nu face niciun fel de comentariu pe marginea acestui subiect. M.Ap.N. aplică legile ţării şi consideră că dezbaterile care pot aduce atingere imaginii Armatei României nu sunt benefice. Dacă se vor constata nereguli, alte instituţii ale statului sunt abilitate să se pronunţe."

×
Etichete: Robert Turcescu
x close