Activarea cardului de sănătate se va face odată cu primul serviciu medical spune preşedintele CNAS Vasile Ciurchea. Acesta a precizat că nu este necesar ca o persoană să meargă la medic doar pentru iniţilizarea cardului pentru că acesta poate rămâne neactivat şi un an sau doi.
"Nimeni nu trebuie să meargă la medic special pentru a-şi activa cardul, iniţializarea cardului se face odată cu acordarea primului serviciu medical. Altfel spus, asiguraţii pot păstra cardul neactivat şi un an, şi doi, dacă nu au nevoie să meargă la medic", a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-o conferinţă de presă.
Aproximativ 13,5 milioane de asiguraţi au intrat în posesia cardului naţional de sănătate, până în prezent. În sistem au fost activate aproximativ 4,5 milioane de carduri, a precizat Vasile Ciurchea. Peste 500.000 de asiguraţi nu au primit cardul de sănătate, acesta putând fi ridicat de la casele de asigurări sau de la medicii de familie. Potrivit preşedintelui CNAS, cei care nu doresc să utilizeze cardul de sănătate, din motive religioase sau de conştiinţă, pot primi o adeverinţă cu valabilitate de trei luni, care va înlocui cardul şi care va fi eliberată, la cerere, de casele de asigurări de sănătate. Cardurile refuzate rămân la sediile caselor de asigurări de sănătate, de unde vor putea fi ridicate de asiguraţi, dacă aceştia doresc să intre în posesia lor.
Preşedintele CNAS a precizat că între 50 şi 100 de persoane dintre cele care au anunţat iniţial că refuză cardul au revenit asupra deciziei.
"La un moment dat, am avut aproape 4.000 de persoane care au refuzat cardul de sănătate, din diferite motive. Numărul acestora nu a crescut, în schimb avem între 50 şi 100 de persoane care, deşi iniţial au refuzat cardul, au revenit asupra deciziei şi au cerut eliberarea documentului", a mai spus Ciurchea.
Preşedintele CNAS a adăugat că asiguraţii care până la 1 mai nu au intrat în posesia cardului de sănătate vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe eliberate de casa de asigurări de sănătate. Pentru serviciile medicale de urgenţă nu este necesară utilizarea cardului de sănătate. Aceste servicii fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.