Circa 3.000 de copii dispar anual în România. Peste 300 dintre ei sunt găsiţi prea târziu sau niciodată. Un sistem de alarmare a autorităţilor poate scăpa însă orice părinte de acest stres. E nevoie doar de un soft şi două carduri, care conţin informaţii de bază ale copilului.
Unul din trei copii se rătăceşte zilnic în mall, pe plajă, în parcul de distracţii sau în magazine. Cu un card de identificare care conţine fotografia, amprentele, datele de contact ale părinţilor, copilul poate fi găsit imediat.
În mod normal, în astfel de cazuri se porneşte cu clasica investigaţie în zona de domiciliu sau în locul dispariţiei. Un mare avantaj al acestui sistem tip card este că părintele poate acţiona imediat fără să aştepte ajutorul organelor de poliţie.
Un sistem are două carduri, unul pentru părinte, altul pentru copil. În plus, părintele poate opta şi pentru un CD, care stochează informaţiile unui singur copil sau pentru un USB, care poate aduna datele tuturor copiilor din familie. Sistemul costă între 110 şi 130 de lei pe an.
Pentru copiii de grădiniţă, informaţiile de pe card trebuie actualizate o dată la şase luni. Pentru şcolari, e suficient o dată pe an.
"Cardul îşi pierde utilitatea când poza nu mai corespunde sau starea de sănătate nu corespunde cu realitatea", a spus Cristiana Mateoiu, managerul firmei producătoare.
Cardul poate fi folosit şi de vârstnici sau persoane care suferă de boli cronice şi poate fi găsit la Baby Boom, unul dintre cele mai mari târguri de profil din ţară care începe pe 3 noiembrie.