Scandal mortal la o biserică din Caraş Severin. Un bătrân a făcut infarct, în timp ce enoriaşii se certau pe preot. Jumătate din sat îl susţine, cealaltă jumătate vrea să îl schimbe din funcţie, pentru că ar fi mână spartă cu banii lăcaşului. Duminică, ortodocşii au încuiat biserica, să nu mai intre slujitorul Domnului şi au uitat de evlavie.
Bărbatul de 70 de ani a cântat în corul bisericii ucrainene ortodoxe de rit vechi. Spunea că lăcaşul nu mai e la fel a pe vremuri, aşa că azi a mers să-i susţină pe ei care cer schimbarea preotului.
Sătenii n-au mai aşteptat să vină salvarea. L-au pus în maşină şi s-au întâlnit cu ambulanţa în drum spre spital.
Satul Zorile e împărţit în două. Pro şi contra preotului. Unii oameni, pintre care şi angajaţii bisericii, spun că slujitorul Domnului cere taxe mari pentru nunţi, botezuri şi înmormântări şi că nu poate justifica toţi banii.
În conflictul dintre enoriaşi, pierd tot enoriaşii.
Preotul din sat oricum nu ar fi venit. Când au aflat că mocneşte un scandal, superiorii l-au trimis să slujească în altă parte.
Ar fi trebuit să fie prima zi a preotului, la biserică. Vicariatul l-a trimis la o mănăstire pentru trei luni, ca să se liniştească spiritele în sat.
Biserica rămâne închisă. Sătenii spun că o vor redeschide după ce se schimbă preotul.