Antena 3 CNN Actualitate Ofițer SRI prins în flagrant de DNA când lua mită 2.500 de euro

Ofițer SRI prins în flagrant de DNA când lua mită 2.500 de euro

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:39 22 Aug 2022 Modificat la 12:58 22 Aug 2022
SRI
Căpitan SRI, pus sub control judiciar pentru trafic de influență, după ce a cerut 2.500 de euro Sursa foto: inpolitics.ro

"Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 august 2022, față de inculpatul Popescu Bogdan, ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I) - Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență", potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, la începutul lunii august, ofițerul SRI i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.

În 19 august, ofițerul SRI a primit în acest scop suma de 2.500 euro, fiind prins în flagrant.

"La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Bogdan trebuie să respecte o serie de obligații între care să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura, direct sau indirect, și să nu comunice pe nicio cale cu persoane menționate în ordonanță.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", se mai arată în comunicat.

×
x close