Constantin Ninel Potârcă, fostul candidat la preşedinţia României, a fost reţinut de poliţiştii din Gorj pentru 24 de ore.
Omul de afaceri este acuzat de evaziune fiscală într-un dosar în care prejudiciul adus statului român este de un milion de euro.
Reţinerea lui Potârca vine la o zi după ce în cartierul Meteor, anchetatorii au descins şi au confiscat aproape şapte kilograme de aur, maşini şi bani.
Constantin Ninel Potârcă a fost condamnat recent la 6 ani de închisoare într-un alt dosar de evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.