Un accident grav a avut loc, duminică, în Giurgiu, comuna Cosoba. Un candidat la Primărie dar și membrii familiei acestuia au fost răniți, după ce au fost loviți în plin de o mașină.
Cristian Șuță, purtător de cuvânt al IPJ Giurgiu, a explicat
“Este vorba despre un accident rutier produs în jurul orei 09:35, în localitatea Cosoba. Un șofer auto de 48 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa la volanului autoturismului său de teren, la un viraj la stânga nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care a ricoșat într-un alt autoturism, aflat în afara părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea a trei persoane, al conducătorului auto dintr-un Opel și doi pietoni, care se aflau lângă mașină, un bărbat de 41 ani și o tânără de 19 ani.”
Cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.